Arhive autor: canta
Programul liturgic în perioada 28 mai-1 iunie
Miercuri, 28 mai 2014, de la ora 17:00 – Vecernia unită cu Litia în cinstea Înălţării Domnului Joi, 29 mai 2014, de la ora 8:00 – Utrenia şi Sfânta Liturghie în cinstea Înălţării Domnului Sâmbătă, 31 mai 2014, de la … Continuă să citești
Întrunirea Consiliului Parohial al parohiei noastre
În paraclisul parohiei noastre a avut loc duminică, 25 mai 2014, întrunirea Consiliului Parohial al Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Canta din Iaşi. În cadrul întâlnirii au fost discutate mai multe probleme administrative care ţin de bunul mers … Continuă să citești
Duminica a 6-a după Paşti în parohia noastră
În Duminica a 6-a după Paşti, în paraclisul Parohiei „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Canta din Iaşi a fost oficiată Sfânta Liturghie. La finalul slujbei, pr. paroh Ioan Damian a îndemnat credincioşii să se alăture manifestărilor din cadrul evenimentului … Continuă să citești
Lucrări de construcţie la biserica noastră
În ultima perioadă, la biserica noastră au fost efectuate o serie de lucrări la fundaţie. Astfel, până în prezent, în jurul fundaţiei sfântului lăcaş a fost descărcat o parte din pământul special necesar. Persoanele care doresc să sprijine lucrările de … Continuă să citești
Învierea Domnului în parohia noastră
Programul liturgic în perioada 20-27 aprilie 2014
Duminică, 20 aprilie: – ora 00:00 – Slujba Învierii Domnului Luni, 21 aprilie: ora 08:00 – Slujba Canonului Sfintei Învieri şi Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur Marţi, 22 aprilie: ora 08:00 – Slujba Canonului Sfintei Învieri şi … Continuă să citești
Denia Prohodului Domnului în parohia noastră
Slujba scoaterii Sfântului Epitaf în parohia noastră
Lucrări de construcţie la biserica parohială
Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Canta din Iaşi are în prezent temelia turnată. În perioada următoare, va fi astupată cu pământ groapa din jurul sfântului lăcaş, iar apoi vor fi înălţare zidurile din cărămidă. Până în prezent, au … Continuă să citești
